O călătorie suspendată între aici și acolo

ANDREI JECZA

"

Provocarea și invitația lansată de The Institute și Diploma 2020 de a juriza și de a nominaliza 5 proiecte de diplomă din anul precedent, au venit, luând în considerare limitările impuse artiștilor de a-și pune în operă ideile, ca o gură binemeritată de aer curat. Am fost confruntați cu exerciții de imaginație, încercări de adaptare și reinventare.

Ne-am regăsit cu toții într-o lume închisă de cele mai multe ori între patru pereți și câteva ecrane, cu mult mai mult timp la dispoziție, cu spații care încet-încet deveneau din ce în ce mai mici, iar linștea ce le umplea, din ce în ce mai asurzitoare. Paradoxal, în căutarea noastră, am remarcat câteva proiecte al căror limbaj de expresie plastică și vizuală a fost accentuat de limitările impuse. Cred cu convingere că nevoia și limitarea dau naștere, de cele mai multe ori, inovației. Și mai cred în seismograful sensibil al artiștilor. Într-o lume înghițită de neliniște și incertitudine, ne-am replantat rădăcinile gândurilor în soluții alternative ce să ne echilibreze zilele, ne-am căutat serenitatea în apropierea copacilor, ne-am uitat mai des la cer, ne-am luat timp să ascultăm șuieratul vântului în orașe. Probabil că am zâmbit mai des, iar unii dintre noi ne-am confruntat pentru prima oară, la rece, cu răbdare. Ne-am oprit din mers sau din fugă, am făcut poate chiar un pas în spate și ne-am privit față în față.

Cred că acest lucru l-au făcut, în această perioadă, și acesti 5 tineri artiști. Au simțit, au chestionat ce simt, au înțeles poate doar o parte și au legat poduri plutitoare, au deschis drumuri invizibile.

Lumea închisă în care ne-am regăsit cu toții se deschide astfel spre interior. Selecția celor 5 artiști pe care i-am ales în proiectul meu expozițional imaginar subliniază poate cea mai importantă latură a proiectului Diploma - și anume aceea a multidisciplinarității – iar eu cred că cea mai importantă lecție a acestei perioade este aceea de a ne deschide ochii, mințile și simțurile spre lume.

Astfel am încercat să țes un fir roșu ce leagă opera artiștilor aleși ca o rețea semantică. Este adevărat că într-un proiect expozițional real, aș fi ales, probabil, zece artiști, fiind cu adevărat surprins de calitatea proiectelor propuse.

DESPRE

ANDREI JECZA

Andrei Petru Jecza este fondator al Galeriei Jecza, co-fondator, alături de Adela Maria Marius, al Epretext și The Source Workshop, implicat în activitatea familiei, în calitate de director artistic al Fundației Interart Triade și al Muzeului Jecza. A studiat la Liceul de limbă germană Nikolaus Lenau, licențiindu-se apoi în Video Art, Fotografie și Istorie a Artelor la Universitatea de Vest din Timișoara. Ulterior, a finalizat cu merit un masterat în afaceri de artă la Sotheby's Institute of Art din Londra. Andrei Jecza este implicat în a promova și a reprezenta artiști români care s-au impus ca pionieri în arta experimentală de la începutul anilor ’60 -’70, precum și artiști contemporani de ultimă oră. Prin parteneriate internaționale, a reușit să crească reputația artiștilor pe care îi reprezintă, plasându-i în colecții internaționale bine cunoscute, precum MUMOK Muzeul de Artă Contemporană din Viena, MOCAK Muzeul de Artă Contemporană din Cracovia, Colecția Ritter din Germania sau Tate Modern din Londra. Se ocupă, de asemenea, de The Source Workshop și Epretext, două companii separate dedicate „să aducă artă și design oamenilor”. Activitatea sa principală este dedicată Galeriei Jecza, aflată într-o continuă evoluție încercând să devină platforma pentru arta contemporană din vestul României. Galeria Jecza este, de asemenea, partener al Bienalei Art Encounters, care a devenit cea mai vizitată și de succes bienală de artă din România. Obiectivul pe termen lung al lui Andrei Jecza este de a aduce arta și designul românesc contemporan la recunoaștere internațională și în mai multe case din România.

01

I N T E R A C Ț I U N I

ERIKA POPLICEANU

Polipticul lui Erika Popliceanu poate părea la prima vedere o undă sonoră reprezentată vertical, înregistrările unui seismograf ce preia sensibil tulburările de ritm ale unei lumi scuturate din temelii, ca un EKG al lumii, decodifică și codifică în același timp, ordonează și dezordonează, creeaza legături, țese - la propriu și la figurat - o rețea a legăturilor dintre oameni, care astfel se reconectează la distanță. Cadrul celor cinci panouri presupune contextul ideal, starea de armonie a intersecțiilor de gânduri, trăiri, emoții – prin dizlocarea acestui cadru, regulile trebuie readaptate, echilbrul trebuie descoperit prin redefinirea limitelor. Leagă și dezleagă. Broderia celor cinci panouri presupune un citat din John Muir, folosind codul Morse: “When we try to pick out anything by itself, we find it hitched to everything else in the Universe.” Probabil cea mai bună metaforă a timpurilor pe care le trăim. Legăturile create de Erika Popliceanu propun un anume echilibru ce își redobândește mereu forma.

Galerie

BIO AUTOR

ERIKA POPLICEANU

Artist vizual, fin observator al relațiilor interumane pe care le transpune în creațiile sale. Absolventă a Masterului de Arte Textile Ambientale din cadrul Universității Naționale de Arte București, are participări în expoziții de grup atât în țară, cât și în străinătate. Lucrarea de disertației a Emei este realizată sub coordonarea lect. univ. dr. Claudia Mușat.

02

Heads of My Heads

EMA CRISTESCU

Continuând călătoria spre interior, încercând să cartografiem o rețea a simțirilor, a zbuciumului interior provocat de neliniștea cotidianului schimbător și incert, chestionăm martorii de ceramică ai Emei Cristescu. Artista creează un inventar al trăsăturilor fizice ce reflectă trăirile interioare. Asemănător și celorlalți artiști selectați, avem de-a face, și de această dată, cu încercarea înregistrării simțirilor, fapt ce propune, însă, schimbări morfologice vizibile. Lucrările permit atât o citire singulară, amintind de amplasarea monumentală a unui bust, cât și una în contextul cotidian intim al artistei, surprinzând diferitele stări și ipostaze ale izolării.

Galerie

BIO AUTOR

EMA CRISTESCU

Absolventă a Facultății de Arte și Design a Universității de Vest, Timișoara. Având o predilecție pentru experiențe poetice și filozofice, artista alege o exprimare a lumii interioare prin materialul ceramic, într-o manieră nefinisată și fragilă. Lucrarea de disertației a Emei a fost realizată sub coordonarea lect. univ. dr. Daniela Catona.

03

You Know, You Don't Know and You Don't Remember

TANIA ȘIMONCA

Una dintre cele mai interesante poziții din secțiunea de pictură jurizată de mine - atât din punct de vedere compozițional, cât și semantic -, este lucrarea Taniei-Georgiana Șimonca. Pictura Taniei este mai întâi ambiguă, o ambiguitate ce nu este întâmplătoare, ci subtilă, poate chiar ușor melancolică, într-o manieră suprarealistă. Tania-Georgiana Simonca surprinde un peisaj al unui scenariu sumbru, scufundat într-o noapte umedă, într-o pădure rece, în care nu se presimte decât foșnetul frunzelor. Pictura ei ne așază într-un vis patronat de incertitudine spațio-temporală, în care privim răsăritul cu ochii întredeschiși și nu știm sigur ce deslușim în depărtare. Peisajul oniric imaginat de Tania-Georgiana este o metaforă a lumii ultimelor 11 luni - cea mai acută experiență a acestei perioade fiind redescoperirea naturii ce își reintră în drepturi. Artista își propune să suprindă contradicție dintre a avea control și a pierde controlul, care topește limita dintre realitate li fantezie, în care fiecare individ își creează în mod artificial propriul paradis.

Galerie

BIO AUTOR

TANIA ȘIMONCA

A urmat cursurile Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, secția pictură. În anul 2018 a studiat pictura la ESA Saint-Luc Liege, Belgia, în cadrul programului Erasmus. În anul 2019 a avut o expoziție personală în Belgia, galeria De Warande, Cultuurhuis de Warande. Lucrarea de licență a Taniei este realizată sub coordonarea prof. univ. dr. Florin Ștefan și conf. univ. dr. Ioana Olăhuț

04

Internet, Explore

ANDRADA TUDORACHE

Evadarea din cotidian, limitările impuse de pandemie și nevoia de readaptare la o nouă realitate pot fi o călătorie spre interior dar și, la fel de ușor, pot fi și o îndepărtare de interioritate. Mulți oameni au ales drumul aparent mai scurt și mai puțin “primejdios”, acela de a se îndepărta de propria persoană, ceea ce conduce pe termen scurt la o satisfacție imediată, superficială și, mai ales, trecătoare. Cel mai bun partener în această călătorie este ecranul (black mirror) – și, mai exact, social media. Echilibrul precar dintre satisfacție și dependență este perfect surprins de Andrada Tudorache în lucrarea Internet, Explore, compusă dintr-o serie de 5 scurt-metraje animate, pline de referințe recente, ca monolitul lui Kubrick sau lucrările digitale ale lui Carl Burton. Artista inventează un set nou de simboluri și imaginează lumea abstractă a spațiului online prin intermediul animației 3D, încercând totodată să ilustreze și să înțeleagă ceea ce înseamnă Social Media Anxiety - poate una dintre cele mai grave repercusiuni ale acestei perioade.

Galerie

BIO AUTOR

ANDRADA TUDORACHE

A absolvit licența și masterul în arte grafice la Universitatea Națională de Arte București. Pe parcursul studiilor, a petrecut doi ani în Germania unde și-a găsit pasiunea pentru animație. În proiectele sale îi place să combine tehnici tradiționale cu cele digitale. Lucrarea de disertației a Andradei este realizată sub coordonarea prof. univ. dr. Eugen Alexandru Gustea și asist. univ. dr. Adrian Constantin Medeleanu.

05

Menhir

ANDREI DINICĂ-NICOLESCU

Experiența monolitelor scufundate în oceanul binar al Andradei Tudorache este urmată de ultima etapă a călătoriei inițiatice imaginate între cei cinci artiști selectați. Parcursul se încheie cu ordinea matematică a cristalelor din Emerald City. Vrăjitorul din Oz este substituit, însă, de Andrei Dinică-Nicolescu. Artistul imaginează momentul t-zero al existenței lumii, poate asemeni zilei de astăzi, în care și noi ne aflăm într-un nou început, măsurând timpul după un nou început. Andrei Dinică-Nicolescu surprinde într-un snap-shot demiurgic momentul de “tranziție dintre întunericul primordial și apariția luminii”. În viziunea sa, privitorul este cel ce dă naștere lumii, aducând lumina. Suprafața pânzei este tratată în așa fel încât să răsfrângă lumina, Andrei nu nepunându-ne doar în momentul începutului, dar dându-ne și cheia pentru a deschide această nouă lume. Să-l urmăm, așadar, și să începem!

Galerie

BIO AUTOR

ANDREI DINICĂ-NICOLESCU

Absolvent al secției de pictură a Facultății de Arte și Design, din cadrul Universității de Vest din Timișoara. Lucrările sale reflectă interesul pentru noi descoperiri care propun o relație de simbioză dintre natură și tehnologie, abordând o nouă perspectivă asupra viziunii despre univers. Lucrare de disertație realizată sub coordonarea conf. Univ. Dr. Cristian Sida.

Proiect cultural finantat de

By